Se afișează postările cu eticheta Preparate din carne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Preparate din carne. Afișați toate postările

joi, 12 iulie 2012

Cu familia la gratar


Cine ar putea sa refuze o iesire la gratar intr-o zi calda de vara? Eu cu sigutanta ca nu! Iar daca din aceasta escapada reiese si o mica reuniune de familie cu oameni dragi noua inseamna ca am tras lozul castigator :) 
Ei bine, gusturile nu se discuta, nici macar la iarba verde, asa ca s-a pus pe gratar cate un pic din fiecare, de la cod alb pana la clasicul mic si ca sa fie un adevarat ospat in aer liber s-a asezat si ceaunul pe foc, umplut cu niste costite de porc,varza proaspata si marar. 


Carne frageda si slaba pentru cei care tin la silueta :) Pulpe de pui, cod alb si macrou, cu asa o un meniu nu ai cum sa dai gres, cel putin nu in fata doamnelor si domnisoarelor ;)



Dar sa nu uitam nici de micii si carnaciorii nostri romanesti, ca tare bine merg cu un strop de mustar si cu o sticla rece de bere.


Pestii rumeniti asteapta sa fie devorati...


Nici batranul ceaun nu se lasa mai prejos si ne-a preparat o mancare de varza cu costita de porc de-ti lingi degetele....



Oare costitele de porc s-au luat la intrecere cu pestii si cu carnea de pui ?...care sa iasa mai frageda si mai zemoasa ?


...oare se supara pulpele de pui daca declar costita de porc castigatoare?


Nu exista salata mai buna decat cea preparata cu legume proaspete, plantate cu multa grija si crescute cu dragoste.



In sfarsit rosiile au gust !!!


Iar pentru iubitorii de castraveti, uite o salata mai diferita, cu usturoi pisat, otet balsamic si putina sare, a fost chiar foarte buna!



Ce ziceti de o companie pufoasa ?


Trei frati dragalasi !

 Cu greu i-am prins pe toti trei intr-o poza :)


Va doresc pofta buna si spor la gratare !

marți, 3 iulie 2012

Vinete umplute cu piept de pui si sos de rosii



Am ramas cu trei vinete micute si dragute in frigider din care nu am vrut sa prepar clasica salata de vinete cu maioneza, asa ca inspirandu-ma din faimoasa reteta turceasca Imam Bayildi, care este pur vegetariana la origini, am facut niste vinete umplute la cuptor. Varianta mea este desigur cu carne, cu piept de pui fraged si cu sos de rosii aromat cu putin busuioc si oregano. Singurul lucru de care imi pare rau este ca am avut doar trei vinete, pentru ca as fii putut sa mananc inca trei, asa de bune au iesit! No problem, next time...there is always a next time :))

Ingrediente:

3 vinete
3 rosii mari date pe razatoare (coaja se arunca)
un piept de pui taiat fasii subtiri si condimentat cu boia dulce
2 catei de usturoi tocati marunt
patrunjel proaspat maruntit
busuioc tocat marunt / fulgi de oregano
ulei de masline
1 lingura pasta de tomate
parmezan
cateva felii de lamaie pentru ornat
sare & piper

Prajim puiul in ulei de masline pana ce se rumeneste dupa care il scoatem pe o farfurie si il punem deoparte. Taiem pe lung o fasie subtire din vanata in asa fel incat sa putem sa scoatem cu ajutorul unei  linguri tot  miezul. Miezul scobit il vom taia marunt si il vom pune la prajit in ulei de masline, dupa care vom adauga rosiile, pasta de tomate, usturoiul, busuiocul, patrunjelul si fulgii de oregano.
Se lasa pe foc aproximativ 10 minute dupa care vom adauga si  puiul rumenit. Se asezoneaza cu sare si piper dupa gust. Vom umple vinetele cu acest amestec de pui cu sos de rosii si le vom dichisi cu parmezan ras si felii subtiri de lamaie. Introducem vinetele la cuptor pentru cel putin 30 de minute. Eu le-am servit cu sos de iaurt .... si cu muuult parmezan :)

Pofta buna ;-)




sâmbătă, 10 martie 2012

Pulpe de curcan la cuptor cu sos de afine



Astazi la pranz am savurat niste arome dulci-acrisoare cu parfum de menta. Era si timpul sa gatesc ceva "out of the ordinary" ca prea confortabil s-a instalat monotonia in bucataria mea cea draga... asa ca era timpul sa o alung :)) pregatind acest pranz delicios insotit de niste cartofi aurii.
Nu va speriati, nu este deloc complicat si daca doriti puteti sa aduceti si niste schimbari, dupa pofta inimii.
Eu am luat urmatoarele ingrediente:

o bucata de pulpe dezosata de curcan
un polonic de supa de curcan (puteti sa inlocuiti supa cu un pahar de vin )
dulceata de afine home made
suc de portocale proaspat stors
zeama de lamaie
cimbru & sare & piper & oregano & fulgi de menta

Spalam carnea de curcan, o taiem in 2-3 bucati mai mari, o prajim bine pe toate partile la foc mai mare, nu mult, doar cat sa se rumeneasca putin, apoi o asezam intr-un vas termorezistent, adaugam supa (eu am folosit supa pentru ca o aveam la indemana, dar data viitoare cred ca am sa iau totusi un pahar de vin) si condimentam dupa placul inimii. Eu am presarat niste sare, piper, cimbru si niste fulgi de oregano.

Punem carnea in cuptorul preincalzit la foc foarte mic (eu am pus cuptorul meu, care este pe gaz, la minimum) pentru cel putin o ora si jumatate, dupa care vom indeparta capacul vasului si vom introduce din nou carnea in cuptor, pentru aproximativ 15 minute, de data asta la foc mai mare.

Trebuie sa recunosc ca am trisat putin in ce priveste sosul de afine, nu l-am facut de la zero cu afine proaspete, ci cu o dulceata de casa aromata numai buna de folosit pentru un sos dulce acrisor. Am mai adaugat cateva linguri de suc de portocale proaspat stors si vreo doua lingurite de zeama de lamaie.


Am servit carnea alaturi de niste cartofi aurii, iar sosul de afine l-am presarat cu putina menta parfumata. Ce sa va mai spun... a fost gustos, merita facut inca o data :)


Pofta buna va doresc ;-)