vineri, 2 martie 2012

Tort de mere invelit in caramel, presarat cu nuci si migdale


Nu stiu cum de am ajuns sa am majoritatea retetelor postate la rubrica cu dulciuri, eu care tot timpul am sustinut sus si tare ca nu ma pricep la prajituri, torturi, checuri si alte nebunii cu gust dulce de caramel, incet- incet ajung la concluzia ca nimic nu este imposibil trebuie doar sa avem curajul sa incercam....asa ca tada...am facut si primul meu tort de mere umplut cu nuci prajite, migdale si magiun.....si a iesit mmmm....foarte delicios cu un gust intens de caramel.

Sa incepem deci cu ingredientele:

7 mere
4 linguri de magiun
un pumn de nuci si de migdale
6 linguri de zahar pentru caramel

Pentru blat: 3 oua / 3 linguri de zahar / 3 linguri de faina + un varf de cutit de praf de copt

Taiem marunt nucile si migdalele, le prajim putin dupa care le amestecam cu magiunul de prune. Merele le curatam de coaja, scoatem cotorul si le umplem cu amestecul de magiun. Intr-un alt vas batem albusurile spuma, adaugam zaharul, amestecam bine de tot, apoi adaugam galbenusurile, faina si praful de copt. Amestecam bine pana se omogenizeaza.
Intr-o oala caramelizam cele sase linguri de zahar. Dupa ce s-a topit zaharul rotim oala in asa fel incat peretii oalei sa ramana acoperiti de caramel. Dupa ce s-a racit zaharul ars adaugam merele in oala si peste turnam compozitia blatului.
Introducem oala in cuptorul preincalzit pentru aproximativ 30 de minute la foc mediu.
Dupa ce s-a copt aluatul (verificam cu vechea metoda si anume cu o scobitoare) il lasam sa se raceasca. Dupa ce s-a racit intoarcem oala cu mare grija pe o farfurie.
Ornam tortul dupa pofta inimii, eu l-am ornat cu nuci si migdale :)

Este atat de simplu, pofta mare va doresc ;-)








2 comentarii: